„Gameover Zeus este rețeaua cea mai sofisticată pe care FBI și aliații noștri au încercat vreodată să o anihileze”, a declarat luni Robert Anderson, un oficial de rang înalt din cadru poliției federale, într-o conferință de presă la Washington
„Virusul „Gameover Zeus”, care a apărut în septembrie 2011, avea ca obiectiv principal furtul informațiilor bancare și altor date confidențiale de pe unitățile de hard infectate. Potrivit anchetatorilor din cadrul FBI, el ar fi produs pierderi în valoare de peste 100 de milioane de dolari, după infectarea a 500.000 până la un milion de calculatoare în înteaga lume, dintre care un sfert se află în Statele Unite.
Administratorul rețelei, rusul Evgheni Mihailovici Bogașev, în vârstă de 30 de ani, a fost inculpat de către un mare juriu la Pittsburgh, în Pennsylvania (est), pentru piraterie informatică, fraudă financiară și bancară și spălare de bani.
Tot în acest caz, Bogașev, identificat sub pseudonimele „slavik” sau „pollingsoon”, este acuzat că a orchestrat această vastă escrocherie informatică, potrivit unei plângeri depuse în statul Nebraska (centru).
„Bogașev și membrii rețelei sale au inventat și comis un tip de infracțiuni ca în filme science-fiction”, a declarat Leslie Caldwell, adjuncta procurorului general.